Darea in plata se face la noi de la 1800 incoace!...

In Romania (in Principate, ca sa fim rigurosi), Revolutia de la 1821 a adus deprecierea puternica a leului in fata galbenilor. De la 17 lei/galben se ajunge in scurt timp la 39 de lei/galben si chiar mai sus (dincolo de 45 lei/galben la 1860). Si celelalte monede s-au apreciat in fata leului. Funducliul (moneda din aur) creste de la 7 lei la 14 lei. Florinul, de la un leu la 6,75 lei samd. Nu discutam aici motivele, sa ne intelegem. Asa cum a explodat francul, asa explodase atunci galbenul. Cei indatorati in galbeni erau in aceeasi situatie in care sunt acum cei indatorati in franci. Desi erau la limita legii, se acordau uneori pasuiri la plata- un fel de rescadentari. De pilda, Domnul Tarii a acordat un asemenea moratoriu boierului V. Roset la 1825, datoria acestuia fiind uriasa, de jumatate de milion de lei (vezi V.A. Ureche- Moratorium). Cei amarati, dadeau in plata parasindu-si pur si simplu locuintele. Plecau unde vedeau cu ochiii si o luau de la capat. Drept e ca pe atunci te urmarea mai grei Fiscul…Sa revenim, insa.

In 1825, Domnul ia o masura oarecum incorecta. Mai exact ca toti banii care au fost imprumutati domniei sale sau Vistieriei Tarii sa fie rambursati la cursul de la venirea sa la domnie, foarte avantajos pentru el si foarte dezavantajos pentru creditori. . Aceasta inseamna ca daca galbenii au fost imprumutati la 1824 pe cursul de 24 lei, vor fi restituiti pe cursul de 18 lei, realizandu-se astfel un haircut de 6 lei la galben, daca datoria nu e mai veche de un an.

Urmarea este ca zarafii vremii, invocand cresterea riscurilor in Principate si -ceea ce am denumi azi impredictibilitatea legislativa- isi scumpesc si mai mult imprumuturile catre localnici.

Din cauza cursului, debitorii nu mai voiau sa achite la cursul din ziua scadentei, ci solicitau plata la cursul din ziua contractarii imprumutului. Divanul intervine la 28 Septembrie 181o pe langa comandamentul rusesc, propunand ca „cei ce au fost datori cu soroace implinite mai inainte de Sept. 20, si n’au voit atunci sa-si plateasca datoria, sa fie datori a plati tot cu acel curs ce umbla atunci galbenul olandez si rubla”. Boierimea moldoveneasca intervine pe langa Domn in anii 1825, 1826 si 1827 dar probabil ca sub lobbyul bancherilor vremii, insa Domnul nu le satisface dorintele.

Anaforaua Obstestei Adunari de la 1827 arata ca situatia debitorilor supra-indatorati era extrem de grava.
Boerii arata ca pretul galbenului urcanduse din ce in ce mai mult, de aceasta nu profita decat creditorii, iar paguba o sufera datornicii, deoarece pretul lucrurilor in lei nu a crescut atat cat a crescut acela al galbenilor. Preturile in ruble scazusera- de la doi galbeni/kg de grau se ajunge la 1,4 galbeni/kg, ceea ce facea tot mai dificila rambursarea creditelor in special de catre comercianti. Anaforaua boierilorarata Domnului ca atat o executare imediata a datoriilor cat si o amanare prea departata, ar fi daunatoare ambelor parti contractante.

Prin urmare: se propune aducerea de garantii noi pentru cei ale caror garantii nu mai erau suficiente sau indestulatoare. Acest lucru ii avantaja pe boierii care detineau pamanturi intinse pe care le puteau gaja. Se constituie un grup de lucru format din Domn, vistiernic si un vel logofat (adica seful statului, ministru de finante si seful ANAF de azi) care intr-un raport consimt ca situatia din tara este peste puterea debitorilor de a platisi impart debitorii in 3 categorii, pentru fiecare categorie oferindu-se solutii.

Pentru prima categorie, cu credite contractate inainte de explozia galbenului, ratele se achita la cursul de dinaintea exploziei galbenului. Pentru cei care au contractat credite dupa ce galbenul a sarit in aerratele se ramburseaza la cursul din ziua exploziei galbenului. Astfel daca o datorie ar fi fost contractata in Ianuarie 1821 in galbeni, de ex. 1000, pentru cumpararea carora an trebuit 15.000 lei, achitarea ei in 1826, ar fi necesitat 26.000 lei in diverse alte monete, insa debitorul era obligat a cumpara galbeni numai de 15.000 lei, attt cat costa mia de galbeni in 1821.
Dobanda legala prevazuta in colectia lui Donici este de 12 la suta pe andar in documente intalnim , dobanzi cu mult mai mari. Rata dobanzii se mareste mai ales dupa 1821, de la „5 lei la punga”, pana la 60% pe an.
Drept este ca introducerea sistemului de a imprumuta pe galbeni este un mijloc de speculatie inventat de creditori. Revenind, cea de-a treia categorie de debitori este cea care au luat credite intre februarie 1821 si data redactarii actului de moratoriu. Lor li se scade dobanda la 10%/an din cauza “nenorocirilor si a suirii nastrusnice a galbenilor”. In plus, se mai acorda o perioada de gratie de cinci ani.
Executarea silita a debitorului se facea dupa legea data de Domnitorul Moruz, adica „la 5 lei venit una suta lei in vanzare de istov”
Inainte vreme, datoriile se achitau nu in bani, ci in natura. Un document din 1592 ne vorbeste despre o gloaba de 12 boi „cu coarnele albe”, care urmeaza sa fie platita de niste mostenitori care vor “calca hotarirea de mostenire si se vor trage si giudet” (Iulian Marinescu, Documentefalciene, putnene etc,Bul.com.ist a Romaniei, VII). Acest sistem a fost practicat de mai toate popoarele europene, nu l-am inventat noi.

In legile lui Dracon si in vechile legi romane, boii sunt considerati ca unitate de valoare legala in plata amenzilor. Tot asa ii intalnim in Germania in timpul lui Othon cel Mare sau in „Regiam Majestatem” ale Scotiei (Roscher, Principes, d`economie politique, traducere Wolowski, Paris 1857,, 282 Boii si vacile mai serveau la not si in plati externe. Rares in a doua sa domnie, isi achita contributia pe care se angajase sa o dea armatei cruciate a lui Ioachim de Brandenburg, in boi estimate la 1oo de florini pe care ii trimetea, tocmai la Iaroslav (Iorga, Istoria comertului, I 190). Despot isi achita o datorie catre un nobil ungur tot in boi (acelasi Iorga, Ist. Comertului, 195). Iar Lapusneanu oferea boi ingrasati pentru postav si cingatori ostasesti.

Caii si oile se gasesc deasemeni in astfel de mercuriale. Cu un „cal bun” se cumpara un loc de moara (Iorga, Studii si Documente, XI,79), sau cu patru cai se cumpara o mosie (Ghibanescu, Surete si isvoade XI, 159). In 1612 cu un cal se putea cumpara chiar un tigan cu femeia si copiii sai (vezi acelasi Ghibanescu).

Dan Popa

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu: România nu mai trebuie să privatizeze nimic! Dacă aducem cel mai bun manager cu 300.000 de euro pe lună din America, Germania sau Canada, să dea laptele la români, AICI

România ar trebui să adopte modelul polonez de dezvoltare, bazat pe folosirea produselor fabricate în țară, nu pe importuri. Declarația a a fost făcută miercuri de prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

România nu mai are nevoie de privatizări cu capital străin și nici de vânzari de pachete minoritare de acțiuni, a susținut Florin Georgescu la ceremonia prin care i s-a decernat diploma “Virgil Madgearu” cu medalie de aur din partea Senatului Academiei de Studii Economice București, relatează Radio România Actualități.

“Să nu mai vindem nimic. Nu mai este cazul să privatizăm din moment ce merge bine. Poate trebuia să meargă și mai bine. Aducem prin anunț la “Wall Street Journal” și “Financial Times” cel mai bun manager cu 300.000 de euro pe lună din America, din Canada, din Germania, dar să dea laptele la români aici.

“Nu stau să vând câte 10% din ceea ce am strâns cureaua pe timpurile celelalte ca să facem Cernavodă și Hidroelectrica pentru ca să le dau pe o evaluare făcută de o firmă nu știu de unde și zice “domnule costă 15 bani” și după trei ani vezi că acțiunea a explodat și costă 10 lei. Nu se poate!”, a spus Florin Georgescu.

Prim-viceguvernatorul BNR a concluzionat că din banii publici nu ar trebui să se mai cumpere decât produse românești dacă acestea există pe piață.

El a dat exemplul fabricilor de vagoane și mijloace de transport în comun care-și caută clienți în afara țării, în condițiile în care necesarul intern este asigurat prin importuri

Interviu cu prof. dr. Constantin Ciutacu: "Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine"

Stimati Prieteni,

Cata dreptate avea marele Horea cand spunea” Nu ma tem de sclavie, ma tem ca ne putem obisnui cu ea!” Nu trebuie sa numim nostalgici pe cei care analizeaza cu obiectivitate perioada in care majoritatea dintre noi ne-am format ca oameni din punct de vedere professional si civic.Dintr-un zid daca scoti o caramida zidul se darama. Tot asa si din istorie nu putem exclude perioada de 45 de ani , ai carei martori am fost si in care prin munca noastra am edificat tot ceea ce Profesorul Ciutacu evidentiaza in acest articol.Nu se poate sa ne rusinam cu munca noastra care a a facut ca “in 1989, infrastructura industrială sa situieze România în primele 10 ţări din Europa”.

Forumul Social Roman, in calitate de tribuna nationala de dezbatere a Societatii Civile ,solicita tuturor membrilor sa inainteze pentru analiza si dezbatere, pe grupe de lucru ,rezultatelele pozitive obtinute ,de fiecare, in domeniul in care a activat ,dar si greutatile si lipsurile intampinate.Este clar pentru noi toti ca nu exista o sociatate perfecta. Insa orice societate poate fi perfectibila daca prin dezvoltarea”spiritului civic” reusim sa dinamizam fortele cele mai active ale societatii. Pentru multi dintre noi timpul nu ne va mai permite sa gasim decat “alternative” capabile sa directioneze societatea romanesca pe noi cai de dezvoltare si afirmare.Avem tineri inteligenti si frumosi la suflet si la trup.Cata dreptate avea Dimitrie Bolintineanu cand spunea  “ asa cum este scoala asa va fi si ..poporul”.

Noi avem datoria morala de a le propune,in baza experientei noastre de munca si de viata ,prin care am dovedit intregii lumi ca noi romanii suntem un popor cu oameni  inteligenti, inventivi  si solidari cu toti cei care ca si noi au trecut prin perioade critice , in istoria lor,”alternative”pentru un viitor mai bun, mai prosper,bazat pe pace,progres si cooperare. Intelepciune populara spune ca “ trebuie sa lasam urmasilor mai mult decat am primit de la inaintasi”.Daca nu vom reusi sa le lasam mai mult ,din punct de vedere material,”alternativele” de genul promovarii in viata sociala,economica si politica a principiilor Democratieie Participative , le vor fi de un real folos generatiilor viitoare. Ele vor gasi in mod sigur” solutiile “ pentru a realiza un viitor  viitor mai bun pentru ei si urmasii urmasilor lor…in vei vecilor…cum spunea Delavrancea prin vocea lui Stefan cel Mare si Sfant.

Cu prietenie si solidaritate,

Constantin Cretu

Statutul actual : Colonie

Prof. dr. Constantin Ciutacu

Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară.

Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa”

Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?

În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro!Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!

„Practic, întreaga economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război”

Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?

Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nici o încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?

După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

Au venit „sfaturi” de la competitorii nostri europeni: faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.

Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

Prima a fost restituirea „părţilor sociale” - o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

„«Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea». Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani”

Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.

A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc.Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori”?

Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de dezvoltare?

Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate.„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.

Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

Prezentarea localitatii

Suprafata: 13131 ha
Intravilan: 990,5 ha
Extravilan: 12140,51 ha
Populatie: 15366
Gospodarii: 3575
Nr. locuinte: 2600
Nr. gradinite: 5
Nr. scoli: 3
Nr. licee: 1
Asezarea geografica:
Oraşul se află la intersecţia paralelei 43 grade 37 minute 07 secunde latitudine nordică (pe aceeaşi latitudine cu Nisa, Florenţa şi Marsilia) cu meridianul 25 grade 23 minute 32 secunde longitudine estică
Zimnicea este situat la 2 km de Dunăre, în cel mai sudic punct al României
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Industrie
Industrie metalurgică
Industrie uşoară
Activitati economice principale:
Industria de prelucrare a cărnii
Producţie de ţevi rectangulare şi sudate
Confecţii textile
Producţie de mobile
Comerţ
Obiective turistice:
Bază de agrement şi plajă Cheson - Dunăre
Hotel Zimnicea "Zimtub SA" cu o capacitate de 48 camere, un restaurant cu 100 locuri şi Club de noapte cu 80 de locuri
Hotel "Inter"
Restaurant Terasă Fast-Food
Tabăra de copii "Dunărica", cu o capacitate de 200 locuri de cazare, teren fotbal şi tenis de câmp
Bază de caiac-canoe şi o cantină de 250 locuri
Evenimente locale:
O tradiţie a oraşului este sărbătoarea vinului şi a viţei de vie "Zărezan" ce se organizează în fiecare an la 1 februarie şi la care participă şi oaspeţi din Bulgaria
"Zilele Dunării" - sărbătoare care se organizează la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie
Carnavalul Florilor de Cireş
Ziua Recoltei
Facilitati oferite investitorilor:
Schimburi culturale transfrontaliere
Dezvoltarea turismului într-o zonă controlată din punctul de vedere al mediului şi foarte bogată în resurse naturale cum ar fi flora şi fauna
Atragerea investitorilor care au resurse financiare în implementarea tehnologiilor curate
Port la Dunăre
Distanţa mică faţă de capitale şi de podul Giurgiu-Ruse
Forţă de muncă calificată disponibilizată
Posibilităţi de exploatare în domeniul turismului
Proiecte de investitii:
Reţea de distribuţie gaze naturale
Centru social pentru recuperarea persoanelor vârstnice
Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare
Canalizare apă rece la utilizatorii casnici şi reabilitarea instalaţiilor sanitare la blocurile de locuinţe
Reamenajare spaţii de joacă dintre blocuri
Reamenajare şi extindere parc central